Povestea Gabrielei
“Ma numesc Toader Cornelia, locuiesc in Bucuresti. Sunt casatorita si am o fetita care se numeste Gabriela-Alexandra. Fetita mea are probleme de sanatate, diagnostic – paralizie cerebrala. Doresc prin aceste randuri, pline de suferinta si de lacrimi, sa fac si eu un apel umanitar la dumneavoastra, pentru fetita mea.”
Soarta cruda a vietii ne-a dat o palma grea, de treisprezece ani traim o mare durere pentru copilul nostru. De pe o zi pe alta, nu mi se usuca lacrimile de pe obraz si perna pe care dorm. In tot acest timp sanatatea fetitei mele sta pe loc, plang si privesc neputincioasa la boala si suferinta ei si la acest diagnostic care i-a furat copilaria si sufar cumplit alaturi de ea, pentru ca nu am posibilitatea sa-mi ajut copilul sa faca progrese.
Suntem o familie modesta cu venituri reduse, mult prea reduse pentru aceasta boala care este foarte scumpa si se plateste in bani grei. Tin sa va spun ca sotul meu lucreaza ca paznic (ca altceva nu a gasit, desi cunoaste multe, multe indeletniciri si se pricepe la de toate, plus ca are si carnet de sofer si si-ar dori mult sa lucreze in acest domeniu, dar la problemele noastre i-ar placea sa fie si platit) si eu sunt asistent personal al fetitei(insotitor). Castigam in total aproape doisprezece milioane de lei vechi, bani din care cu mare efort ii dramuim pentru facturile la intretinere, si traiul de pe o zi pe alta.
Pentru recuperare si tratamenul fetitei nu-mi ramane nimic, nu-mi permit sa-i asigur fetitei nici macar strictul necesar. Tin in special sa va spun ca Alexandra in ciuda diagnosticului prescris de medici si in comparatie cu alti copii cu aceleasi probleme, copilul meu poate si stie multe lucruri care ne lasa masca pe mine si pe sotul meu si in fiecare zi ne uimeste cu ceva si ne da sperante mari de recuperare, dar viata si sanatatea ei depind de niste hartii care se numesc bani.
Imi doresc macar sa pot sa o duc si eu de mana ca nu mai pot sa o duc in brate, mi-a rupt bratele, mi-e teama ca intr-o buna zi sa nu paralizez si eu. Ma doare cumplit spatele de atata amar de vreme, cand nu este sotul meu acasa o duc la baie, din casa la carut si de la carut in casa. Are vointa si ma pune sa o pun sa faca pasi si daca o ghidez eu merge si cu bicicleta si multe, multe alte lucruri.
Cu durere in suflet apelez si eu la bunatatea dumneavoastra, caci nu are cine sa ne ajute, parintii mei nu mai sunt in viata, tatal sotului meu a decedat si el, sotul meu are o mama batrana si bolnava, fratii mei si fratii sotului toti au probleme si o duc greu. Aici unde locuim stam in casa parintilor sotului meu si suntem trei familii in aceeasi curte (sora sotului cu familia ei, fratele sotului cu familia lui si mama sotului) toti pe acelasi contuar la gaze, curent, apa. Nu avem posibilitatea sa ne cumparam casa noastra si nu avem nici posibilitate sa ne separam fiecare cu partea lui de consum. Din aceasta cauza platim pe facturi bani foarte multi, mai multi decit consumam. Facturile ne vin mereu cu preaviz si stau mereu in tensiune ca nu cumva sa ni se taie apa, curentul sau gazul. Cu un copil bolnav nu se poate fara utilitati. Zi si noapte clocotesc pe ce bani sa-i asigur fetitei macar strictul necesar? Pe ce bani sa platim facturile la intretinere? Mi se rupe sufletul de fetita mea si nu mai stiu incotro sa merg cu acest mod de viata? Nu exista durere mai mare decit sa-ti vezi propriul copil bolnav, ce poate fi mai grav decat boala si suferinta? Acest copil este printesa vietii mele si fara ea nu pot sa respir.
Autoritatile ne ofera un salariu mult prea mic, bani din care platesc si credit de doua milioane trei sute pe luna, am platit cinci ani si mai am cinci; ne-am imprumutat sa reparam si noi macar peretii casei pe interior, caci se darama casa pe noi. In final doresc sa va spun motivul acestei scrisori, care este foarte important. De un an de zile s-a deschis o clinica de recuperare linga Ploiesti, Comuna Boldesti, Localitatea Scaieni si s-a adus un aparat inventat in Elvetia care se numeste LOKOMAT; acest aparat ajuta si invata copilul sa mearga, se pune copilul in niste hamuri si dedesupt are o banda de mers. Sunt foarte incintata de acest lucru si imi doresc mult, mult de tot sa ajung si eu cu Alexandra acolo. Acest aparat pana de curind nu exista decat in Elvetia, Italia, Spania si pe sume care nici in visele mele nu indrazneam sa mi le permit si anume cincizeci de mii de euro in total cu alte proceduri.
Aici la Ploiesti este o suma rezonabila pentru cine are posibilitate, dar pentru veniturile noastre tot e de nepermis si anume nouazeci de milioane de lei vechi, pentru treizeci de zile in total cu alte proceduri la fel de importante, cu reduceri de la casa de sanatate. Eu am sunat la clinica respectiva si am vorbit cu medical si mi-a zis ca se face si cu internare si ambulatoriu si pot sa merg si maine cu fetita dar nu avem bani. Medicul mi-a spus ca daca vreau sa vad ceva progrese trebuie cel putin trei luni de zile. Va rugam din suflet daca puteti sa o ajutati si pe Alexandra, poate si dumneavoastra aveti copii si stiti cat este de greu intr-o asemenea situatie.Va rog in genunchi, daca se poate sa ne luati si noua in consideratie aceasta poveste adevarata de viata.Va doresc multa sanatate si multe realizari si impliniri.
CONT: RO92RNCB0065004873370001 BCR – Bucurestii Noi, Toader Cornelia
Tel: 0769 603 169
