Povestea Ioanei Alexandra
Copilaria Ioanei Alexandra a inceput intr-un spital. Un spital cu copii legati in patuturi si abandonati.
Era vara anului 1998 si Alexandra avea 1 an si jumatate cand si-a cunoscut parintii adoptivi. De la prima vizita l-a ales pe tata. In septembrie era deja in casa noii sale familii pe care a reusit in scurt timp sa o umple de bucurie. Alexandra avea in sfarsit o familie si crestea sub protectia si grija atenta a parintilor care isi dorisera foarte mult sa aiba o fetita.
Cu timpul, parintii au remarcat ca fetita mergea doar tinuta de mana, spunea foarte putine cuvinte, nu statea pe olita. Raspunsul primit referitor la cauza acestor probleme a fost „efectul lipsei de stimulare.” La 4-5 ani facuse deja de doua ori convulsii „febrile” (diagnosticul medicului). A urmat o internare: deficit de atentie, sindrom hiperactiv, dislalie. Dupa tratament a urmat un usor progres, logopedie cu rezultate bune.
A frecventat gradinita si invatamantul de masa pana la clasa a V-a, inclusiv. Pe toata aceasta perioada a fost monitorizata de catre medicul specialist.
In 2008 tatal Alexandrei s-a imbolnavit si in februarie anul urmator a murit. Dupa decesul lui situatia s-a inrautatit, fetita a inceput sa prezinte anumite dificultati de relationare cu mama si sa manifeste stari conflictuale cu ceilati. A urmat o alta internare si un alt diagnostic: episod maniacal, tulburare bipolara, comportament heteroagresiv. Dupa repetate internari, a urmat o perioada de internare in sanatoriu – un loc total nepotrivit pentru ea.
Dupa multe investigatii, mama, ramasa singurul parinte al micutei Alexandra, a trebuit sa accepte, cu greu, ca copilul sau se confrunta cu probleme grave de sanatate si ca va avea permanent nevoie de ajutor.
Fiind singurul intretinator, mama Alexandrei ii acorda copilului tot timpul si toata atentia sa, astfel ca in prezent nu mai poate avea un serviciu care sa le asigure subzistenta. De la 1 noiembrie 2010 Directia Protectiei Copilului sector 6 a raspuns solictarii mamei de a avea un insotitor pentru Alexandra intre orele 16-21.
Desi Ioana Alexandra nu accepta aceasta schimbare in viata ei este totusi un inceput. Se poate face insa mai mult. Cunoascand-o in mod direct, noi credem ca prin interactiunea repetata cu alti copii, lucrul sistematic cu un psiholog si sub directa supraveghere a unui psihopedagog, Alexandra poate avea sansa unei existenta cat mai aproape de normalitate.
Speram ca sprijinul dumneavoastra, de orice natura, ii poate reda Ioanei Alexandra macar o mica parte din bucuria copilariei sale pierdute.
Va invitam sa urmariti diagnosticele Ioanei Alexandra pe forum: Diagnosticele Ioanei Alexandra
