Povestea lui Alexandru
Mă numesc ALEXANDRU, am 9 ani şi nouă luni, sunt nevăzător şi învăţ la Şcoala de Deficienţe de vedere fiind în clasa a 3 a.
Povestea noastră începe când medicul ne-a anunţat că vor veni pe lume doi baieţi (gemeni). Aveam 34 ani şi nu mai speram să devin mămică, dar Dumnezeu avea alte planuri pentru noi.
După 6 luni şi 2 săptămâni am născut prin cezariană cei doi gemeni. Andrei care cântărea 1000g şi Alexandru care avea 1200g. După 20 de ore, Andrei a decedat înainte de răsăritul soarelui.
Pentru cel de al doilea băiat ALEXANDRU a început lupta de supravieţuire.
În a3a zi de viaţă a făcut septicemie şi în acelaşi timp icter. A fost un luptător şi la 30 de zile a ajuns la 1600g şi apoi acasă.
Când totul părea că merge bine şi luase în greutate, mi-am dat seama că el totuşi nu întoarce privirea după mine şi nici jucăriile nu-l interesau, decât atunci când ele scoteau sunete. Atunci am realizat că el este lipsit de vedere. Avea 2 luni şi jumatate. Din acel moment am început o altă luptă diagnostic-retinopatie de prematuritate gradul 4.
Singura lui scăpare fiind operaţia, care nu se putea face în România.
Mi-a fost recomandat un medic din Belgia. Am întâmpinat tot felul de piedici şi greutăţi până să putem pleca.
La 4 luni şi jumătate a fost operat la ambii ochi, am primit şanse la un ochi de 80% reuşită şi 20% la celălalt.
Am sperat şi mai sper într-o minune ca băiatul meu într-o zi o să mă privească dar operaţia NU a fost o reuşită.
Să nu vă gândiţi că asta ar fi totul, la vârsta de 3 ani medicii au descoperit că este şi AUTIST, cu toate că mergând pe la mai mulţi, părerile au fost împarţite ajungând la concluzia că are elemente autiste.
La 5 ani am aflat că nu aude decât cu o singură ureche.
La 8 ani am aflat că are hernie de disc.
OARE CE VA MAI VENI DOAMNE ?!
