Povestea lui David Marian
“Era vara anului 2007, 13 august, ziua in care Dumnezeu mi l-a daruit pe David, al doilea fiu. O zi oarecum trista, spun asta deoarece David s-a grabit sa vina pe lume la 26 de saptamani cu o greutate de 1250 g si 37 cm. O zi in care sufletul meu radea si plangea in acelasi timp deoarece eram constienta de repercusiunile unei nasteri premature. Au urmat 3 luni de stat la maternitatea Spitalului Elias, timp in care David a stat intabulat datorita complicatiilor la plamani. La patru zile de la nastere a aparut prima problema majora ”hemoragie pulmonara masiva ceea ce a necesitat transfuzie de sange si plasma”dar asta nu a fost tot, problemele veneau una dupa alta, aparusera numeroase crize de apnee, icter prelungit, hemoragie intraventriculara de gradul II-III.
Au fost 3 luni de cosmar, de urcusuri si coborasuri, de agonie si tristete. Dupa 3 luni de stat in maternitate, de zile si nopti in care ma gandeam si ma rugam Domnului sa ne ajute sa trecem cu bine peste toate problemele, a venit si ziua cand am plecat acasa, o zi mult asteptata.
Bucuria venirii acasa nu a durat decat 2 saptamani, deoarece David, in urma unei crize prelungite de apnee intra in coma si este din nou internat la Budimex, in cadrul sectiei de terapie intensiva. Aici a ramas internat 5 luni intubat. Au fost cele mai lungi luni din viata mea, cu zile si nopti de grija, suferinta si lacrimi varsate, zile si nopti in care ma gandeam daca in dimineata urmatoare il voi mai gasi in viata. Tin sa va spun ca ajunsesem sa memorez numarul de inventar al mesei radiante pe care era asezat David si primul lucru pe care il faceam cand intram in fiecare dimineata in holul sectiei de terapie, ma uitam la numarul de inventar al meselor radiante din holul sectiei. Au urmat si aici tot felul de tratamente, dar David nu voia sa raspunda la ele, speram de la o zi la alta ca situatia lui se va imbunatatii. Dupa lungi asteptari a venit si ziua cand David a iesit din coma, imi aduc perfect aminte ca s-a intamplat inainte cu trei zile de Sarbatoarea Floriilor. A fost o zi minunata, ziua in care dupa cinci luni mi-am tinut baiatul in brate, am putut sa-l strang la piept si sa-l privesc in ochi.
A venit si ziua cand am plecat acasa, ma simteam cea mai fericita mama dar bucuria nu a durat foarte mult. In urma investigatiilor facute – examen neurologic, consult oftalmologic si potentiale evocate David este diagnosticat cu paralizie cerebrala- tetrapareza spastic, tulburare globala severa a dezvoltarii, hipoacuzie neurosenzoriala profunda bilaterala. Aveam impresia ca totul de prabuseste in jurul meu, ma simteam neputincioasa si nu stiam incotro sa o apuc si ce sa fac sa imi pot ajuta baietelul. Am inceput recuperare – kinetoterapie in diferite centre (spun diferite centre deoarece am avut ghinionul sa dau peste oameni fara suflet si fara caracter pentru copii cu nevoi speciale, oameni care trateaza acesti micuti ca pe niste rebuturi ale societatii). Problemele nu au intarziat sa apara, la doi ani si jumatate a aparut prima criza de epilepsie generalizata, ceea ce a dus la un diagnostic in plus – epilepsie focala simptomatica. As vrea sa pot sa va descriu sentimentele pe care le traim, dar nu imi gasesc cuvintele; ca mama este atat de greu sa iti vezi copilul neputicios, sa vrei sa-l ajuti sis a nu poti, este dureros. Primeste tratament si cu toate acestea crizele se repeta. Primeste tratament si cu toate astea crizele se repeta. In tot acest timp s-au incercat mai multe tratamente medicamentoase: tenotil, celebrolizin, encefabol, depakin, dar rezultate nu au dat.
Au trecut 4 ani si 9 luni de cand David a intrat in viata noastra si are in continuare nevoie de ajutor, supraveghere permanenta si recuperare.
Aceasta este povestea lui David, un baietel dorit si iubit foarte mult de familie in ciuda problemelor destul de grave pe care le are.
Tuturor acelora care au fost si sunt implicati in povestea lui David, as dori pe aceasta cale sa le multumesc ca ne-au fost si ne sunt alaturi.”
