Kinetoterapie

Kinetoterapie = terapia prin mișcare.
Se folosește pentru recuperare medicală și constă, pe lângă efectuarea unor exerciții, într-un ansamblu de tehnici și metode aplicate în funcție de fiecare persoană și afecțiunea pe care o prezintă

Kinetoterapia face parte din medicina fizică și studiază mecanismele neuromusculare și articulare care îi asigură omului activitățile motrice normale. Are la bază mișcarea efectuată prin programe de recuperare medicală bine structurate, ce au ca scop refacerea unor funcții diminuate.

Fundatia Nane consideră că terapia este foarte folositoare. Se folosește pentru recuperarea medicală.

Principalele obiective ale tratamentului kinetoterapeutic sunt următoarele:
⦁ Relaxarea
⦁ Corectarea posturii și aliniamentului corporal.
⦁ Creșterea mobilității articulare.
⦁ Creșterea forței musculare.
⦁ Creșterea rezistenței musculare.
⦁ Creșterea coordonării, controlului și echilibrului.
⦁ Corectarea deficitului respirator.
⦁ Antrenamentul la efort.
⦁ Reeducarea sensibilității

Kinetoterapia utilizează ca mijloace mișcările active și pasive și are scopul de a preveni, de a corecta și de a recupera deficitul funcțional care se poate dezvolta în orice stadiu de evoluție al bolii de natură neurologică, ortopedică și reumatologică.

Programele kinetoterapeutice sunt concepute ținând cont de vărstă, sex, afecțiunea existentă și stadiul de evoluție, dar și de alte afecțiuni care pot fi prezente. Unul dintre scopurile principale ale programului de kinetoterapie este de a menține starea de bine, chiar și atunci când anumite încercări nefericite afectează perioada copilăriei.

Terapia ABA

Terapia ABA = Analiză Aplicată a Comportamentului.
Analiza aplicată a comportamentului este o tehnică folosită în tratamentul copiilor diagnosticați cu autism.

Metoda ABA este un program de învățare, care își propune să modifice comportamentul autist al copilului, în mod sistematic și intensiv, obiectivul final fiind integrarea socială a copilului. Sistemul are obiective clar formulate, împărțite în sarcini mici, astfel încât evoluția copilului să poată fi măsurată permanent. Întărirea comportamentului se face cu recompense, întreg sistemul funcționând pe baza acestor întăritori fie materiali, fie sociali. Programul este foarte strict, iar copilul, trebuie stimulat pe parcursul întregii zile. Deși metoda seamănă uneori cu un dresaj, se pare că este singura metodă cu rezultate semnificative. Din cauza regulilor stricte şi a asemănării cu un program de dresaj, metoda ABA a fost aspru criticată.

Programul este strict tocmai pentru că acești copii au nevoie mai mare de activități stricte, de predictibilitate şi de rutină.

ABA se bazează pe observarea comportamentului, recompensare pozitivă și prompt (ajutorul minim dar suficient oferit copilului pentru a îndeplini o sarcină). Comportamentul unui copil este întărit cu o recompensă atunci când răspunsul este corect. Comportamentele nedorite sau cele care interferează cu învățarea abilităților sociale sunt observate cu atenție. Scopul este determinarea trigger-ului (factor declanșator) pentru comportamentul respectiv, precum și observarea a ceea ce se întâmplă după manifestarea acelui comportament, ce anume întărește comportamentul respectiv.
ABA este o disciplină care implică date obiective în procesul de selectare a deciziilor optime și de implementare a programelor individualizate. Obiectivele intervenției sunt reevaluare constant pentru a determina efectul acesteia asupra comportamentului, iar datele colectate ne oferă posibilitatea de a verifica dacă intervenția și modificarile propuse sunt eficiente.

Metoda ABA ajută copiii cu autism în:
⦁ creșterea comportamentelor dezirabile (ex.comunicare);
⦁ predarea noilor abilități;
⦁ menținerea unui comportament (învățarea autocontrolului);
⦁ generalizarea sau transferul comportamentelor învățate;
⦁ restrângerea factorilor de mediu care acționează asupra copilului când învață;
⦁ reducerea comportamentelor nedorite (agresivitatea, autoagresivitatea, stereotipii, autostimulări).

Terapia Ocupațională

Terapia ocupaţională este arta şi ştiinţa de a dirija participarea omului spre îndeplinirea anumitor sarcini, cu scopul de a restabili, susţine şi spori performanţa, de a uşura învăţarea acelor abilităţi şi funcţii esenţiale pentru adaptare şi productivitate, de a diminua sau corecta aspectele patologice şi de a promova şi menţine sănătatea” (Council on Stand Ards, Ajot, 1972).

    Terapia ocupaţională este arta şi ştiinţa direcţionării individului marcat de boală sau dizabilitate spre participarea la anumite activităţi pentru a-şi reface, întări sau îmbunătăţi performanţele, spre a facilita însuşirea acelor abilităţi şi funcţii care sunt necesare pentru adaptare şi productivitate şi diminuarea sau corectarea patologiei, pentru menţinerea stării de sănătate.

Prioritatea fundamentală a terapiei ocupaţionale este de a menţine şi a dezvolta capacităţile individului uman, de a-i da posibilitatea de a realiza satisfăcător pentru sine şi pentru alţii diverse activităţi şi de a-l învăţa să se autocontroleze şi să se orienteze în mediul înconjurător.

Obiectivele terapiei ocupaţionale constau într-un program ce vizează ca finalitate creşterea încrederii în sine, creşterea independenţei în activitatea a pacientului, reintegrarea în mediul familial, social şi profesional, deci de a oferi clientului condiţia psihosocială a normalităţii.

  1. necesitatea de a asigura un program activ prin ocuparea integrală a timpului beneficiarului;
  2. cuprinderea în programul de activitate a unor elemente de socio-terapie într-un ansamblu armonios de acţiuni recuperatorii cu conţinut similar sarcinilor de muncă, cum ar fi ergoterapia, meloterapia, terapia prin artă, etc.

Logopedia

Logopedia = Terapia tulburarilor de limbaj.
Activitatea logopedică cupinde exerciții cu caracter general și exerciții cu caracter specific.
Dintre activitățile cu caracter general amintim:

Educarea respirației și a echilibrului inspir-expir

  • gimnastică generală, corporală
  • exerciții respiratorii simple, îmbunătățirea mișcării organelor fono-articulatorii
  • exerciții speciale pentru mușchii obraijlor
  • exerciții speciale pentru mușchii limbii
  • exerciții speciale pentru mușchii buzelor
  • exerciții speciale pentru mușchii maxilarelor
    Dezvoltarea mușchilor fini ai mâinii
    Optimizarea coordonării oculo-motorii în vederea realizării activității de scriere.

În ceea ce privește exercițiile cu caracter specific, acestea variază în funcție de fiecare problemă de limbaj în parte și presupun elaborarea unui plan de intervenție personalizat și adecvat la particularitățile de dezvoltare ale fiecărui copil.

Condițiile de bază pentru ca un program logopedic să demareze eficient sunt legate de faptul că este necesar ca copilul să știe să imite, să poată susține contactul vizual și să poată fi antrenat în activitate pentru scurt timp.

Dezvoltarea vocabularului activ și pasiv, a limbajului impresiv si expresiv:

  • formarea unui cuvânt nou din ultima silabă (sau sunet) a cuvântului precedent (jocul de tip fazan);
  • completarea cuvintelor cu prima silabă rostită de logoped;
  • găsire de rime;
  • povestiri pe diverse teme;
  • învățare de poezii, proverbe, ghicitori;
    Este important pentru ca procesul de recuperare să se realizeze cu succes să existe o bună colaborare între logoped-terapeut și părinți. Astfel, intervenția logopedică începută de logoped trebuie să fie continuată de terapeutul cu care copilul lucrează în fiecare zi și apoi susținută de parinți acasă.

Psihoterapia

Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la granița dintre medicină și psihologie. Este o modalitate de tratament cuprinzător, deliberat și planificat, prin mijloace și metodologii științifice, având un cadru clinic și teoretic, centrată pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburări mentale sau stări de suferință psihosociale și/sau psihosomatice și comportamente disfuncționale.

Cei mai mulți autori (Dafinoiu, I, 2000) consideră că psihoterapia ar putea fi mai bine definită folosind termenul psihoterapii, datorită multiplelor orientări teoretice existente la ora actuală în lume.
Cele mai cunoscute orientări (European Psychotherapy Association- EAP) sunt:
⦁ psihanaliza (la rândul ei de mai multe orientări- freudiană, jungiană, etc),
⦁ psihoterapia adleriană (care-și are inspirația în scrierile teoretice ale medicului Alfred Adler),
⦁ psihoterapia non-directivă sau centrată pe persoană/client (Carl Rogers),
⦁ terapia comportamentală (Skinner),
⦁ terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis),
⦁ hipnoterapia (Milton H. Erickson),
⦁ psihodrama (Jacob Levi Moreno, psihoterapeut de origine română),
⦁ psihoterapia transpersonală (Stanislav Grof),
⦁ psihoterapia expresivă (incluzând art-terapia, terapia prin dans și mișcare, drama terapia, meloterapia),
⦁ psihoterapia narativă (Michael White, David Epston),
⦁ psihoterapia dafinoică (John Dafinoiu, Georges Glaciel și Andrew Celalalt)
⦁ psihoterapia gestalt (Frederick și Laura Perls).
⦁ psihoterapia sistemică (sau familială)
⦁ Analiza Tranzacțională (Eric Berne)
⦁ psihoterapia Pozitivă (N. Peseschkian)